feb.
26

Amintirile traumatice ale copilului abuzat

Recent, sub titulul  MEMORIA COPILULUI ABUZAT SEXUAL – am oferit unei mame luptatoare DATE DE SPECIALITATE, si le ofer mai jos persoanelor aflate in situatii similare. 

 

INTREBARI:  Poate un copil să verbalizeze despre abuzul sexual? Poate să „uite” sau să tăinuiască abuzul și apoi să și-l reamintească? Poate fi sugerată o „amintire” și apoi reamintită ca fiind adevărată?

Aceste întrebări se află în centrul atenției problemelor legate de amintirea abuzului din copilarie. Experți în domeniul memoriei și traumei pot oferi unele răspunsuri și în continuare fac studii și experimente.

Capacitatea copiilor de a oferi date exacte cu privire la abuz a devenit un subiect de cercetare și dezbatere datorită creșterii numărului de copii care aduc mărturii despre abuzul sexual. Proceduri experimentale au fost utilizate pentru a investiga efectele unor factori cum ar fi întârzieri, chestionarea repetată și întrebări sugestive, asupra mărturiilor copiilor. În aceste studii experimentale un copil este expus la un eveniment controlat, de multe ori o sesiune de joacă, iar copilul este ulterior intervievat pentru a se evalua memoria lui. Punctul central al unei astfel de cercetări se referă la existenta posibilitatii ca uni copii sa furnizeze relatări false ale evenimentelor legate de abuz.

Chiar dacă în cercetarea experimentală pot fi simulate nivele ridicate de stres, alți factori legați de abuz, cum ar fi:  secretul, rușinea, trauma emoționala, nu pot fi ușor simulate, fără a fi depistate de catre un specialist.

Dinamica abuzului sexual și tendințele agresorului de a nega și a cere victimei de a păstra secretul trebuie luate în considerare.

Un copil poate ține secretul dacă este constrâns de agresor, poate sa „uite” temporar abuzul, dar ca adult, mai târziu, își reaminteste abuzul când indicii de reamintire sunt din abundență, iar secretul nu mai este constrângător.

Faptul că declarațiile făcute de copii pot fi adesea singurele dovezi disponibile face ca intervievarea copilului sa fie deosebit de importantă.
Chiar și copiii foarte mici, cu condiția ca aceștia să fie intervievați într-un mod profesional și non-sugestiv, pot oferi informații elocvente și de încredere despre abuzul sexual.

O constatare remarcabilă a studiului (Elson) a fost că acei copii care au experimentat abuzuri sexuale sau fizice au evidențiat o precizie mai mare de memorie decât cei care au experimentat neglijența față de ei.

În mod specific, copiii abuzati sexual și fizic au fost mai putin sugestibili decât au fost copiii neglijați, atunci când au fost confruntați cu întrebări înșelătoare cu privire la examenul medical, au prezentat mai puține erori de omisiune la întrebări despre incidențe legate de abuz, și au oferit mai multe raspunsuri corecte la întrebări detaliate.
    

Acesta poate fi dovada faptului că abuzul sexual contribuie la o mai mare vigilență și monitorizare memoriei experienței/traumei și, în consecință, la o mai mare precizie în codificarea amintirilor în memorie și recuperarea lor.

 ÎN CONCLUZIE:

Într-un caz real de abuz este mult mai probabil pentru o victimă să nu vorbească, să nu dorească să-și amintească și să folosească supresia ca mecanism de apărare, decât să spună ceva ce i s-ar sugera despre un abuz sexual care nu ar fi existat.

Caz real: 

Femeie, 48 de ani, abuzată la 3 ani, victimă a incestului, care nu a vorbit niciodată, este întrebată direct de sora ei, medic (și ea victimă): „Îți aduci aminte că într-o zi mi-ai spus că tata ți-a arătat „broscuța” lui?” „Da, știu…. Îmi aduc aminte!” a răspuns ea prompt, fără ezitare….

Victima mai de grabă păstrează în memorie cuvintele agresorului, pe care poate nu le va spune niciodată. Și la 96 de ani (un alt caz real) victima își aduce aminte de trauma pe care a suferit-o în urmă cu 90 de ani.  

Nu se poate compara si nu putem generaliza datele de laborator care au studiat memoria unui copil în condițiile de stres care nu egalează nici pe departe cu trauma complexă pe care o suportă copilul abuzat sexual.

Mai de grabă copilul omite elementele legate de abuz, decât să inventeze lucruri despre care nu a avut o asemenea experiență.

Toată viața păstrezi amintirile legate de un abuz sexual, chiar dacă ai trecut prin terapie și ai procesat durerea emoțională și toate emoțiile negative legate de abuz.

Un lucru major pe care il realizează terapia este să ajute victima să-și restructureze amintirile abuzului cu o minte matură, să se elibereze de rușinea și vina induse de agresor și să transfere întreaga responsabilitate agresorului.

Dr MargiAnne Isaia, – (Supravietuitoare a incestului)

22 Februarie, 2015  SUA

 

Bibliografie:

Psychology, Public Policy, and Law, Volume 4 (4), Dec 1998, Recovered memories of CSA and liability

Sjöberg RL, Lindholm T, Children’s autobiographical reports about sexual abuse: A narrative review of the research literature, Nord J Psychiatry 2009; 63:435–442.

Bidrose, S. and Goodman G., 2000, Testimony and Evidence: A Scientific Case Study of memory for Child Sexual Abuse, Applied Cognitive Psychology, 14: 197-213 (2000)

Cicchetti, D., et all, 2010, The Effects of Maltreatment and Neuroendocrine Regulation on Memory Performance, Child Development, September/October 2010, Volume 81, Number 5, Pages 1504–1519