apr.
01

Citeste istoria mea – 2

Ce am descoperit în continuare…


Iată câteva statistici recente:

 

* Una din trei fete au fost sau vor fi abuzate înainte de a împlini optsprezece ani.

* Unul din cinci băieţi au fost sau vor fi abuzaţi înainte de a împlini optsprezece ani.

* 85 – 90% din copii care au fost abuzaţi sexual îi cunosc pe agresorii lor.

* 21% din copii sunt abuzaţi de către tatăl biologic.

(Rana Eschur – Women + Men Against Child Abuse. 2006)

 

În mod tragic multe cazuri de incest nu sunt raportate, aşa că statisticile rămân totdeauna în urmă. Este o realitate teribilă: Incestul este o crimă tăcută şi în mod rar raportată…

Întâi definiţia termenului:

Definiţie

Incestul este un act ce poate fi fizic, verbal sau emoţional şi poate include, atingere sexuală, orală, anală sau penetraţie vaginală, având copilul dezbrăcat pentru a performa actul sau pentru a fi filmat sau fotografiat…

Incestul nu este limitat doar la o întâlnire sexuală. El poate include doar nuditate, dezbrăcare, expunerea zonei genitale, sărut nepotrivit, palparea locurilor, penetraţie digitală, sodomii…


Ce se întâmplă în structura fragilă a victimei?


Pe plan fizic…


Fiziologic, până aproape de pubertate, structurile genitale nu sunt maturizate, suficient, pentru a primi pe cineva.

Datorită legăturii fine, dintre sensorii pe care Creatorul i-a pus în acea zonă şi creier, prin atingerea zonelor sexuale, se transmit semnale, care afectează puternic creierul unui copil.

Copii care au fost abuzaţi, prin incest, pot avea, mai târziu, disfuncţii sexuale şi, au probleme în a forma o familie cu relaţii sexuale sănătoase.

 

Pe plan psihic…


Atingerea “locului” bulversează inconştientul unui copil, lovind direct în viaţa lui emoţională ulterioară, pentru că, la copil, viaţa psihică este dominată de sfera emoţională…

Ce efect are un incest asupra unui copil de trei ani, de cinci sau de opt…?

Incestul este un stres extrem de puternic pentru un copil. Acesta este introdus într-o lume nouă, pentru care el nu este pregătit….

Copilul este extrem de sensibil şi fragil din punct de vedere emoţional şi rămâne marcat, pentru tot restul vieţii. [Excepţie fac cei în cazul căroroa intervine Isus. El este specializat în tratarea cazurilor celor mai descurajatoare]. Fiind foarte vulnerabil, copilul devine susceptibil în a achiziţiona boli mintale ce vizează procesele afective (schizofrenie, psihoze depresive şi alte tulburări). De asemenea, el este predispus la abuz de droguri şi comportament sexual aberant.

Cei mai mulţi dintre copii se simt răniţi, stigmatizaţi, fără putere, neajutoraţi, fără speranţă.Aceste stări aduc repercursiuni majore, la maturitate, care se manifestă prin depresii, frică, vină, ruşine, insensibilitate, , încercări de sinucidere, mânie, revoltă… Uneori, ca adulţi, au tulburări de memorie, coşmaruri sau vise de groază…


Unul din mecanismele de apărare împotriva anxietăţii, create de abuz, este înăbuşirea (represiunea). O idee sau un simţământ trece în subconştiet, devine inaccesibil, dar rămâne acolo.

Uiţi şi apoi uiţi că ai uitat. Durerea rămâne acolo ca “un focar de infecţie” în creierul emoţional…


Pe plan social…

Incestul schimbă, pentru totdeauna, felul în care copii văd, simt şi se raportează la lumea din jurul lor. În general, ei nu mai luptă în viaţă, ci doar se apără sau se ascund…

Actul incestului este o trădare absolută a încrederii tocmai în aceia cărora Dumnezeu le-a încredinţat a fi protectorii lor. Fiind în cercul familiei, incestul este considerat o crimă catastrofică, produsă de cel care o comite.

Cu ochii maturi ai unui doctor, cu experienţa miilor de pacienţi, acum înţeleg altfel aceste situaţii nefericite.

Îmi explic reţinerea mea, inexplicabilă, faţă de băieţi. Pe undeva, era o luptă între dorinţa fizică normală, determinată de dezvoltarea mea hormonală, şi reacţia mea psihologică, de respingere, fundamentată atât de dureros… Acum înţeleg concentrarea mea asupra cărţilor, lumea mea, fapt pentru care am excelat la şcoală… Am construit pereţi în jurul meu…

Şi înţeleg că, tot pe un fond de super-sensibilitate, plângeam la trecerea fiecărei procesiuni funerare din oraş, indiferent cine ar fi fost…

 

Pe plan spiritual…

Nu am ştiut că vina sau ruşinea nu îmi aparţineau…

Când, unei fetiţe în creştere, i se spune: “Pune-ţi chiloţii căci este ruşine fără ei…” sau “Nu-ţi ridica fustiţa, nu e frumos…”, ea – alături de timiditatea naturală a unui copil – învaţă legile comportamentului, ale modestiei şi ale pudoarei. Când, deodată, ea este dezbrăcată şi, nu mai are nimic personal sau intim, apare simţământul ruşinii. Când i se spune “să nu spui”, apare şi vina complicităţii la ceva nepermis…

Mânia victimei faţă de Dumnezeu care nu a intervenit la timp, este o altă problemă, greu de abordat… Am simţit lucrul acesta şi am fost la un pas de necredinţă… Ştiu că unor persoane le este greu să se adreseze lui Dumnezeu prin cuvintele “Tatăl meu…”

Un autor clasic prezintă acest lucru astfel:

„Un tată să descopere …goliciunea fetei lui? Dumnezeu urăşte aceste lucruri!..Acesta nu este un păcat uşorşi efectul lui asupra minţii nu poate fi măsurat. Fiinţele umane sunt proprietatea lui Dumnezeu şi orice acţiune de a le corupe este o insultă teribilă adusă Lui.” EGW TSB 125

Pentru mine, ce a fost mai ofensator la tatăl meu, era poziţia lui de creştin, care se arăta religios, care vorbea, adesea, de la amvon, făcea bine şi se ruga “frumos”… Înţeleg că Dumnezeu este indignat de acest amestec de lucruri oribile şi le suportă cu mare greutate…

„Niciunul din voi să nu se apropie de ruda lui…” Lev 18:6

„Păcatul imoralităţii este un păcat enorm în ochii lui Dumnezeu. Nu poate fi luat cu uşurinţă. Acest păcat nu este un păcat din ignoranţă.” EGW TSB 248

„…Desfrânarea ia minţile omului” Osea 4:11

Tatăl meu, şi-a trădat misiunea de tată şi de soţ şi, a abuzat de autoritatea poziţiei lui…

În mod tragic, copiii învaţă, prin violenţă, durere, ruşine şi violare sexuală, că nu există nici o speranţă…

 

De ce victimele nu spun un cuvânt?

Le este ruşine şi teamă. Copii cred că, dacă vor spune cuiva, nu vor fi crezuţi şi sunt îngroziţi la gândul că vor pierde iubirea părinţilor. Uneori, gândesc că, ei sunt responsabili pentru despărţirea lor.

Cea mai severă lovitură se dă loialităţii şi iubirii lor pentru aceia care îi abuzează. Este un abuz de putere, o violare a drepturilor unui copil la o relaţie normală, sănătoasă şi de încredere.

Copii îşi pierd inocenţa la o vârstă prematură şi învaţă – atât de eronat – că abuzul este preţul iubirii…


Indicatori…

Sunt elemente prin care o mamă poate sesiza că, undeva, în ascuns, chiar lângă ea, se petrece o tragedie teribilă, cu implicaţii majore, distructive, în viaţa emoţională şi spirituală a fetei ei şi chiar a ei. E nevoie să aibă în minte aceste posibilităţi…

Când, între soţ şi soţie, nu este o legătură evidentă şi trainică de iubire, în mintea unui bărbat poate apărea şi această variantă, nefericită… Natura umană este foarte uşor coruptibilă. Excepţie fac oamenii cu o structură mintală solidă, cu principii bine definite şi o legătură reală cu Dumnezeu.

Concret, când un soţ este mai puţin atent cu soţia decât cu fata, mai ataşat de fată, se destăinuie ei, discută mai mult, plănuiesc etc. – acestea sunt câteva din semnele că ceva nu este în regulă…

Ce crezi despre un tată care, merge la biserică sau se plimbă cu fata lui de mână (mica lui prinţesă), în timp ce mama, respectiv soţia lui, rămâne acasă, muncind la curăţenie, la vase sau la gătit?

Ce poate face o mamă?

Acum câţiva ani, a fost prezentat la televiziunea americană, următorul caz:

Fata îi spune mamei că este abuzată de tatăl ei, însă, pentru că mama nu poate aduce dovezi palpabile, legale, şi nu are putere financiară, ca să lupte cu el, ele aleg să fugă. Sunt căutate de tatăl lor cu ajutorul poliţiei, pentru ani de zile. Când poliţia este pe cale să le găsească, mama o ajută pe fată să scape, iar ea este prinsă. Refuzând să spună vreun cuvânt despre locul în care este fata ei, mama preferă să fie condamnată, în spatele gratiilor, pentru ca fata ei să rămână în libertate…

În Statele Unite, abuzul sexual este considerat o crimă şi este pedepsit de lege cu multă severitate. Copilul abuzat este dat unei alte famili. La ieşirea din închisoare, după mulţi ani (se dă cel puţin douăzeci de ani), cel care a abuzat este obligat să fie înregistrat printre criminali şi, oriunde se mută cu locuinţa lui, toate familiile, pe o rază stabilită, sunt anunţate de prezenţa lui… Şansele de a repeta abuzurile sunt aproape de sută la sută…

Într-un astfel de caz mama este pedepsită, pentru lipsa ei de acţiune în astfel de cazuri. Legile obligă, pe cine află sau chiar doar bănuieşte ceva, să raporteze. Profesorii sunt obligaţi să raporteze imediat ce sesisează cel mai mic semn de abuz…Doctorii sunt obligaţi de lege să raporteze orice suspiciune de abuz. Ei sunt vinovaţi dacă au fost evidenţe clare de abuz şi abuzul nu a fost raportat.

De ce mama mea nu m-a întrebat, ca să afle mai mult?…

De ce nu m-a iubit îndeajuns, încât, să înceapă lupta şi să ne pună pe mine şi sora mea, dincolo de pericol?….

De ce l-a lăsat pe tata să o ia pe sora mea, cu el, în concediu, la munte, pentru câteva săptămâni?…


Dr. Anne(pseudonim)

Continuare