apr.
01

Citeste istoria mea

Când speranța ta reînvie…

 

Poștașul care mi-a adus telegrama, cu vestea morții tatălui meu, m-a privit uluit. Sta în fața mea la poartă și nu îi venea sa creadă că, o fată de 18 ani, privește nota de la poștă cu atâta indiferență… Mă urmărea, fără să înțeleagă, în timp ce eu mă îndreptam spre casă…

 Au trecut peste douăzeci de ani…

Am terminat medicina și lucram ca medic, urmărind, neobosită, cariera mea. Până când, într-o zi…

Un articol, dintr-o revistă, mi-a atras atenția. în timp ce citeam despre cazul unei femei care, brusc, își aduce aminte că, în copilăria ei, a suferit traumele unui incest de care “uitase că a uitat”… ceva, un compartiment din memoria mea și-a deschis accesul și… am fost uluită de “descoperirea” mea. Prin mintea mea au început să treacă tot felul de scene…

 

* * *

Aveam poate opt ani când tatăl meu, un tip înalt și plăcut la vedere, m-a luat de mână și m-a dus la vie… Acolo, m-a culcat pe iarbă și m-a dezbrăcat… A început să umble cu mâinile lui prin locurile mele… “Să nu mă spui mamei tale!..” mi-a spus el, în timp ce plecam de acolo…

Cuvintele lui m-au făcut să înțeleg atunci că ceva nu este în regulă în ce s-a petrecut acolo…

Alte secvențe se deschid…

Când în lipsa mamei, el închidea ușa cu cheia și mă punea să îi ating membrul în erecție și să-l mângâi până ceva, straniu, se petrecea, ceva care îl făcea să se întoarcă brusc și să se șteargă…

Nu am spus un cuvânt mamei și aceasta m-a făcut să mă simt și mai vinovată…

Sau altă secvență… Când, o dată, a încercat să împingă membrul acela uriaș și disgrațios în mine… M-am speriat atunci… Locul meu era prea strâmt și nematurizat să-i poată face loc…

Lacrimile au început să-mi curgă, pe măsură ce noi secvențe apăreau…

Momentul era un început de eliberare… Aceste scene veneau cu încărcătura lor emoțională de rușine, vinovăție și, indirect, mânie neexprimată față de Dumnezeu care a permis această nebunie…

Uneori mă lua în pat la el…

O altă secvență (ultima de acest gen) pe care mi-o amintesc a fost momentul când, în timp ce îmi făceam lecțiile, a intrat în cameră. Poate, atunci, aveam unsprezece ani. Mama nu era acasă. în fața mea și-a expus membrul… iar eu am privit la el cu un amestec de silă și groază… Expresia feței mele l-a făcut să se întoarcă și să iasă…

De atunci, nu îmi amintesc să se mai fi întâmplat ceva. El încercase, cu siguranță, să mă facă să-mi placă această “scârboasă” plăcere a vieții (așa cum o vedeau ochii mei de copil)…

Au trecut câțiva ani…  

Au trecut poate patru ani, timp în care am fost atrasă de pictură. Aproape zilnic pictam, undeva, la Casa Pionerilor… Apoi vioara… Apoi, alți patru ani, am jucat basket în echipa de fete a școlii… Au fost refugiul meu… Inconștient, fugeam cât mai departe de propria mea familie… Nu mă simțeam bine acasă… Experiența traumatizantă a copilăriei mele, mă forța să mă maturizez prea devreme

Mai târziu, tatăl meu a fost internat la spitalul de boli mintale… A rămas sub tratament psihiatric continuu… îmi amintesc cum, odată, a venit acasă de la spital. A ieșit din camera lui, a venit la mine și m-a apucat de mâini și a început să mă tragă spre camera lui. Repeta mereu: “Vino peste mine!” Am început lupta cu el. Eram puternică acum. Aveam optsprezece ani. L-am lovit cu sete. Era ceva în subconștient… A renunțat și s-a dus în camera lui…

În timpul celei de a treia internări, după două săptămâni, a murit în mod inexplicabil… Avea patruzeci și nouă de ani și avea o inimă puternică. Acum, este explicabil pentru mine, știind că un asemenea comportament este însoțit de cele mai multe ori și de self-abuz (onanie), obicei care debilitează cu intensitate creierul și nervii…

A fost, cumva, un cuvânt din partea lui Dumnezeu …“Destul cu tine, acum du-te! ”?

Moartea lui a fost o eliberare pentru mama și pentru mine. Nu mi-a curs nici măcar o lacrimă.

Am citit despre cazul unei fete care, la moartea tatălui ei, s-a îmbrăcat cu cea mai frumoasă rochie și râdea, era veselă cu toată lumea prezentă la funeralii… Toți credeau că și-a pierdut mintea…

Sora mea a perceput-o însă altfel… Ea a repetat, mereu că, el a fost un om bun (?!)… 

Mama – la șaptezeci de ani – a suferit un episod psihotic depresiv îndelungat, inexplicabil pentru constituția ei robustă, cu o minte puternică și o inimă sănătoasă…

 

* * *

Sub o emoție puternică, într-o zi, l-am sunat pe prietenul meu, cu care urma să mă căsătoresc și, am început, cu lacrimile curgând, să-i relatez “descoperirea” mea… Conversația mea cu el, ca și altele care au urmat, de când sunt la el, în Statele Unite, au început să descopere, treptat, detaliile, date care au fost evaluate și reeditate într-o formă nouă, fără încărcătura lor de durere…

După ce am închis telefonul, am rupt, cu plăcere, toate fotografiile cu tatăl meu…

Este clar, că eu nu eram responsabilă pentru nebunia acelui om. Prin reevaluarea acestor evenimente, cu ochii unui om matur, le-am înțeles mai bine și, le-am pus într-un compartiment cu totul nou…

Am început, treptat, să înțeleg și alte lucruri… în mod miraculos, am fost singura din familie neatinsă de probleme psihiatrice… Poate pentru ca să scriu aceste lucruri…

 

* * *

Recent, mai precis după cinci ani, mi-am vizitat mama…

Treptat, mintea ei a revenit și, puteam să încep o conversație cu ea pe tema abuzului din copilăria mea… Intenția mea a fost ca să o eliberez de povara ei, pe care o simțeam că este acolo și, să-și revină mai mult…

“Am știut!..” mi-a răspuns mama, chiar de la primele mele cuvinte…

Am rămas șocată, fără nici un cuvânt. Nu am mai putut continua. Dacă a știut, de ce nu a intervenit? Uluitor! Cât a știut? Poate doar a intuit ceva…

Pentru mine rămâne de neînțeles…Știu, doar din relatarea ei, că a fost nefericită în căsătoria cu tatăl meu, și, că el a avut o viață imorală înainte de a fi împreună cu ea.

în încercarea mea de a limpezi acest amestec tulbure, am dorit ca și sora mea să se deschidă, chiar dacă a fost mult mai mică, și să se elibereze, de ceea ce este acum, undeva, departe, în ceață… Multe femei rămân, pentru toată viața, sub o apăsare inexplicabilă, nedefinită…

 Continuare