Mar
29

Citeste si istoria mea…



Ma numesc G.M.  
Sunt din Iasi si am 18 ani.
In continuare voi scrie cate ceva din viata mea, intrucat consider ca va fi util acelor persoane care inca nu s-au decis sa “intrerupa tacerea”…
Anii frumosi si lipsiti de griji ai copilariei mele s-au sfarsit deodata, brusc, o data cu decesul tatalui meu, cand aveam 12 ani. A fost cel mai extraordinar tata pe care l-as fi putut avea, iar lipsa lui a fost de neinlocuit. M-a devastat rapiditatea progresului cancerului, iar dupa aceea nu-mi puteam concepe viata fara el. Pur si simplu eram intr-o continua asteptare… Il asteptam sa se intoarca. Insa traiam si acesta era lucrul care conta. Aveam o credinta puternica in Dumnezeu si am continuat sa fiu aceeasi persoana la scoala, sa rad, sa ma joc, sa invat si sa-L slavesc pe Domnul prin programe si diferite activitati…
Eram la inceputul clasei a VII-a si trebuie sa amintesc ca aveam drept diriginte pe profesoara noastra de lb romana, franceza si latina…  Desi ea in clasa a V-a ma catalogase cu un 4 la romana si 3 la franceza, totusi in clasa a VII-a intre noi s-a legat o stransa legatura de prietenie. De ce? Pentru ca pur si simplu tot ce mi se intampla ii spuneam ei (cu mama nu prea discutam si doream sa vorbesc cu cineva). O conduceam aproape zilnic acasa, uneori singura, alteori alaturi de alti colegi, mergeam in excursii, la padure, se juca cu noi, glumea, ne facea sa radem si aveam deplina incredere in ea (si aici ma refer la intreg colectivul clasei mele, poate o exceptie sau doua, maxim). Ne bateam cu pernele cu ea, jucam ping-pong in pauze, pe catedra…  Trebuie sa mentionez ca avea atunci in jur la 43-44 de ani si era necasatorita, fara copii, locuind impreuna cu o domnisoara educatoare aproximativ de aceeasi varsta…
Totul a decurs relativ normal pana la sfarsitul clasei a VIII-a cand, pe baza unei legaturi de prietenie foarte puternice, m-a chemat intr-o dimineata in apartamentul ei. Atunci a incercat sa ma faca sa gandesc ca eu am nevoie de ea ca o femeie, ca de fapt sunt atat de dependenta de ea, incat relatia trebuie sa ia un alt curs. Auzisem ca oamenii din zona o considerau lesbiana… Insa erau doar barfe soptite pe la colturi. Nimeni nu avusese vreodata certitudinea.
La inceput chiar nu am inteles la ce se referea ea cand m-a intrebat cum o vad pe ea. Au urmat zile cand ma lua de la scoala si mergeam in apartamentul ei pentru a ma medita la romana. Stateam in acelasi fotoliu, ea verificand ceea ce am scris. Am omis sa spun ca avea o faima si un renume de neclintit, in scoala si peste tot. Era o profesoara de temut care punea note relativ mici, niciodata 10 (cu unele exceptii, cum am fost si eu la sfarsitul clasei a VIII-a si sunt convinsa ca am meritat – luasem 9.50 la simulare), dar odata ce „te inchinai” inaintea ei si invatai, totul mergea foarte bine.
Revin… In timp ce rezolvam exercitiile, ea imi lua mana stanga intr-a ei, mi-o atingea de obrajii ei, iar uneori simteam ca buzele ei mi-o umezeu, ceea ce, ca sa fiu sincera, nu aveam habar de ce se intampla. Nu puteam concepe ca umezeala provenea din saliva ei. Totusi era profesoara mea, o profesoara care se respecta si care ne-a amintit de atatea ori cat de perfect e cuplul adamic; venea la orele de dirigentie cu Biblia, ne citea si mergea frecvent la biserica ortodoxa…
A urmat Testarea Nationala, am luat  9.10, ceea ce a facut-o foarte trista. Mi-a zis ca a sperat in mine, a crezut ca puteam lua nota mult mai mare. M-a facut sa ma simt foarte vinovata atunci, insa dupa cateva zile de chin, a trecut. Intensitatea pregatirii mele pentru examen a fost urmata de cateva perfuzii… Mereu pe parcursul acestor tratamente venea la mine, chiar daca distanta dintre satul ei si satul meu era de 4 km. Odata, cand a venit la mine impreuna cu doamna asistenta, m-a sarutat pe obraji asa cum obisnuiam, insa acum era diferit… mi-am simtit obrajii umezi. Abia atunci am fost convinsa cu adevarat ca se intampla ceva ciudat. Am incercat sa nu dau importanta…
In timp ce eram „conectata” la perfuzie, a vrut sa-i arate mamei nu stiu ce referitor la o parte a gatului si m-a luat exemplu pe mine. Pana sa ajunga la gat, mi-a atins deliberat sanii. Si-a cerut imediat scuze. Insa secventa s-a mai repetat, daca imi amintesc bine, in aceeasi seara. De data aceasta nu si-a mai cerut scuze. Zilele au trecut pana cand, aflandu-se la mine, iar mama nu era prin preajma, a inceput sa imi sarute obrajii. Eu stateam pur si simplu. Insa nu s-a oprit la obraji. A coborat si a ajuns la coltul gurii si imediat la buze. Am inghetat. Era prima data cand o persoana imi atingea buzele cu ale ei. Cred ca totul s-a oprit aici. Atunci am constientizat ca aceasta persoana poate fi lesbiana…
Insa tot nu am crezut. De ce? Pentru ca timp de 4 ani ma legasem emotional foarte strans de ea. Era singurul meu suport. Plus ca o credeam in toate. Atunci mi-am pus mari semne de intrebare. Insa a mai venit la noi, iar in urmatoarele „sedinte” m-a invatat sa „raspund” si asa am facut…
In continuare, cand colega ei de apartament era plecata intr-o excursie, diriginta m-a invitat acasa la ea. Era intr-o vineri seara si am acceptat sa dorm la ea peste noapte. Am dormit in acelasi pat cu ea si imediat ce ne-am asezat a inceput sa ma sarute. Eu am raspuns. Cum puteam face altfel? Mai ales ca se vedea ca-i place si nu voiam nicidecum sa o ranesc cumva. Apoi a incercat sa isi strecoare mana sub pijama, sub pantaloni si mi-a atins organul sexual exterior. Nu imi puteam da seama bine ce se intampla. Credeam ca doar mangaie, sau ceva asemanator. Insa incerca sa simuleze o penetrare. Nu mi-am dat seama – prea naiva. Oricum, mi s-a parut foarte deplasat. A inceput sa ma doara ingrozitor burta si i-am zis sa se opreasca. A zis ca n-o sa mai faca niciodata ceea ce a facut. De unde?
Intr-o alta noapte petrecuta la mine acasa, pe langa mangaierea sanilor, a incercat din nou sa ma excite si prin atingerea partii genitale. Si in ciuda durerii, i-am dat voie. Daca i-am zis o data ca ma doare si nu a vrut sa asculte, inseamna ca ea stia mai bine. Doar ma iubea, nu? Deci nu ar fi facut ceva care sa ma doara. Au urmat zile intregi in spital, internata, deoarece acuzam dureri de burta, sagetatoare, si nimeni nu mi-a putut da un diagnostic. De ce? Pentru ca inainte de a discuta mama cu doamna doctor, a intrat diriginta si i-a spus ceva ce nu am auzit niciodata. Insa acum si eu si mama stim ce i-a spus…
Apoi, vara intreaga, ne-am petrecut-o fie acasa la mine, mai rar la ea, sau in excursie, pe Bucegi. Chiar noaptea, in camera fetelor venea in patul meu care era deasupra si, in timp ce discuta cu celelalte eleve, pe intuneric isi strecura mana sub pantalonii mei, „facandu-ma sa ma simt bine”. Niciodata nu mi-a pacut. Am detestat… Era incomod si chinuitor… O faceam numai pentru ca vedeam ca ei ii place. Trebuia sa ma prefac ca ajung la o anumita stare, doar ca sa n-o mai vad ca incearca sa ma excite. Insa la jumatatea lui august mama si-a dat seama. Fara dovezi, insa eram total schimbata. Nu mai eram vesela decat in prezenta dirigintei, chiar si pe fratele mic de 3-4 ani il neglijam, plus ca am inceput sa ma duc mai rar la biserica. I-a interzis „doamnei” sa mai calce in casa noastra, iar mie mi-a luat telefonul si orice alta cale prin care ar fi putut sa reiau legatura. Toate acestea au tinut doar o luna pana cand, ajunsa in Iasi, iar mama ramasa la tara, am inceput sa ma intalnesc din nou cu diriginta. Era o doamna citita si imi placea sa vorbesc cu ea. Era aproape singurul motiv pentru care imi doream s-o vad. Ma intelgea si puteam vorbi orice…
Mi-am dat seama, ca din vara, de altfel, ca ceea ce faceam nu era bine si i-am aratat versetele din Romani 1: 26-27. Cum procesul de „spalare de creier” era in desfasurare, argumentul ei era ca textul se refera doar la barbati, intrucat ei au organul prin care pot penetra (deci nu se refera la noi, femeile). M-a lasat „dezarmata”. Insa stiam ca era gresit ceea ce fac. Ii spuneam in repetate randuri, iar o data, inainte sa plec acasa, i-am cerut sa se roage ca Dumnezeu sa ne ierte. Cat de prefacut a putut sa se roage!  Ah, cand imi aduc aminte…
Apoi mama s-a mutat in Iasi impreuna cu cei doi frati ai mei, iar zilele de vineri seara cand ei plecau la biserica le foloseam ca sa ma intalnesc cu profesoara. Ma strecuram oriunde se putea ca sa ma intalnesc: plecam de la ore, luam bilete si ii spuneam mamei ca merg la Filarmonica (mergeam, insa impreuna cu „aceea”). Vreau sa mentionez faptul ca inca din vara, colega ei de apartament a „parasit-o” dupa mai bine de 20 de ani de convieturire, ceea ce i-a dat mamei de inteles ca intre ele exista o legatura si eu am „tulburat” apele. In ianuarie 2007 a trebuit ca mama sa imi ia din nou telefonul si sa ma incuie in apartament. Atunci am luat 20 de pastile si am ajuns la spital, cu transfer la Spitalul de Psihiatrie…
Am stat acolo aproape 3 saptamani, timp in care au incercat sa ma faca sa inteleg ceea ce se petrece. Insa cum am iesit de acolo m-am intalnit din nou cu ea, cu aceasta ocazie zicandu-i ca totul trebuie sa inceteze si ca acest comportament este anormal. Ea avea o deviza: „Nu plange in fata elevului”. Insa atunci, vazand ca nimic din vorbele ei nu ma mai poate face sa raman alaturi de ea, a incalcat aceasta regula si a inceput sa planga si sa planga… sa tot planga. M-a induiosat, mi „s-a rupt inima” si i-am promis ca orice s-ar intampla, ii voi fi alaturi. A fost ultima data cand am mai avut o discutie cu ea tet-a-tet pana in momentul de fata. Insa mama a aflat si am fost din nou internata pentru inca o saptamana, petrecand aniversarea de 16 ani in spital…
Mi-au trebuit doi ani ca sa inteleg pe deplin ceea ce mi s-a intamplat si poate ca inca mai este de descoperit. Mi-a furat copilaria, inocenta, candoarea, zambetul, pot zice chiar virginitatea morala (cel putin). M-a facut sa nu ma mai pot integra in vreun grup, sa nu am prieteni, sa ma condamn, sa ma simt vinovata, sa iau somnifere si diferite tratamente, sa nu pot dormi… M-a folosit ca pe un obiect pentru satisfacerea propriilor „pofte”… M-a facut sa nu mai cred in Dumnezeu… Mi-a transferat anii ei, greutatea vietii ei, personalitatea ei (intrucat doream atat de mult sa fiu ca ea…); mi-a facut cunostinta cu bocetul si cu lacrimi pana seaca „rezervorul”… M-a invatat sa traiesc numai din trecut, sa nu recunosc prezentul. M-a determinat sa fiu usor susceptibila intr-o relatie cu un baiat si sa dau dovada de labiliate…
Insa acum nu mi-e rusine de ceea ce am facut, intrucat NU A FOST VINA MEA, am fost doar folosita. Sentimentul culpabilitatii a disparut de cand conversez cu doamna doctor Anne. Am inceput sa privesc spre viitor si sa traiesc prezentul. Sunt mult mai sensibila la relatiile celor din jur si privesc cu precautie orice gest care ar putea devia in altceva. Incerc sa inteleg ca sunt o persoana normala ca oricare alta. Am inceput sa ma inteleg foarte bine cu mama si cu familia in general, iar legatura mea cu Dumnezeu face progrese mari.
Nu am de ce sa tac. Aceasta este viata mea, aceasta sunt eu. In plus, ma simt eliberata de povara trecutul atunci cand pot sa vorbesc. Este o liniste si pace indescriptibila pentru ca nu mai am constiinta incarcata de o vinovatie ce nu imi apartinea.
Daca ti s-a intamplat si tie ceva asemanator, incepe sa scrii istoria ta si sa vorbesti. Iti vei ajuta tie insati si vei fi si de folos altora. Vorbind si lucrand pentru refacerea ta vei deveni cu adevarat libera

Ma gandesc cu ingrijorare ca sunt si alte victime la rand…
Ce s-ar putea face ca "diriginta" …sa fie oprita?