mart.
25

LECŢIA 2 — PUZZLE DIN 4 PIESE

Cînd sîntem răniți tindem să ne întoarcem la nevoile și dorințele copilăriei. „Mama îmi va da un sărut și mă voi simți mai bine”. Căutăm ajutor la sursa ce ne-a alinat înainte. „Mama mă va face să mă simt bine cu o cană cu lapte și trei biscuiți. Tata trebuie să mă distragă luîndu-mă la pescuit sau    dîndu-mi bani pentru a-mi cumpăra o mașinuță”. În timp ce creștem, bunicii noștri probabil ne-au alinat durerea cu o haină nouă sau cu o înghețată și, de asemenea, cel mai bun prieten al nostru ne asculta aducîndu-ne alinare. Și ne întrebăm unde sînt ei acum.  
 
Dumnezeu a transformat chiar și apa în vin, și cinci pîini și doi peștișori într-un banchet pentru cinci mii de persoane. Ne întrebăm de ce nu face minuni ca atunci cînd cu noroi și salivă a dat vedere orbului. Și „dacă aș putea numai atinge mantia Sa cu mîna, m-aș vindeca”. De ce nu mă ajută nimeni, plîngi cu disperare.
 
Așa se face că desfășurăm astfel de comportamente pentru a găsi alinare și sănătate. Am căutat lucruri, am cumpărat bărci, mașini, aparate, căutăm soți sau soții și încă alți zei. Calmăm durerea cu dependențe de substanțe, religie, sex sau muncă. Și într-un fel durerea dispare, dar numai pentru moment. O oră, o zi, o săptămînă. Adevărul e că nici o persoană, nici un loc, nici un lucru nu pot aduce alinarea permanentă pe care o căutăm. Nimeni, afară de noi, nu poate vindeca rana din sufletul nostru (Hab 2:5). E o lucrare în care trebuie să cooperăm cu Dumnezeu. Manualul lui Dumnezeu pentru viață conține ghidul pentru a ajunge la punctul în care tristețea noastră devine un miracol divin. În el găsim principiile ce ne ajută pe parcursul procesului de vindecare (2 Tim 3:16).
 
Rănile noastre se exprimă în patru feluri:
 
  1. Sentimente de puțină valoare personală invadează orice ființă umană la un nivel sau altul, și ele inspiră comportamente distructive și disfuncționale (Is 6:5).
 
  1. Temerile se manifestă în neliniște, obsesii și compulsii; sau fobii care, cu siguranță, ne molestează aproape pe toți, ținîndu-ne prizonieri într-o închisoare lăuntrică (Ps 14:4-6).
 
  1. Mînia, mergînd de la resentiment pînă la furie, controlează experiențele zilnice din ce în ce mai mult (Ecl 7:9). Violența domestică, abuzurile sexuale, focuri de arme și bătăile pentru un loc la coada de la magazin au devenit ceva obișnuit în societatea noastră.
  2. Depresie, sentimente de absolută disperare și neputință de a simți bucurie și plăcere de viață invadează mii de persoane care trăiesc cu pastile pentru a le ridica tonusul, a liniști tensiunile, a înviora spiritul și chiar pentru a se scula din pat în fiecare dimineață (Ps 6:6-7).
 
Cînd durerea cuprinde toată ființa noastră, imaginăm metode pentru a o calma, a o evita, a o acoperi sau masca. Aceste comportamente sînt adeseori păcat (călcarea Legii lui Dumnezeu sau despărțirea de El) și de aceea sînt distructive pentru noi înșine și pentru alții. Satana preferă să ne mențină cufundați în ele și declanșează în noi o forță ce ne obligă să păcătuim mai des și mai grav, ca într-un cerc vicios – frustrîndu-ne de privilegiul de a ne bucura de o relație personală cu vrăjmașul său, Dumnezeu (1 Petru 5:8).
 
Fără îndoială, Autorul vieții are un plan diferit pentru a ne binecuvînta și garanta viața veșnică. Planul său este de restaurare, de a ne reda pacea, dragostea și bucuria care ne-au fost rezervate din început (Ioan 10:10). Pentru ca această recuperare să aibă loc trebuie, în primul rînd, să fim dispuși a recunoaște rănile noastre sau, cel puțin, faptul că am putea fi răniți (Ieremia 17:9). Dacă negăm cu încăpățînare imperfecțiunea copilăriei noastre, că n-a fost nici liniștită, nici armonioasă, atunci negăm valabilitatea cuvîntului lui Dumnezeu și asta ne împiedică de la a fi cu adevărat liberi.  
 
A trăi o viață de satisfacție și cu certitudinea vieții veșnice este tocmai experiența pe care o vom avea parcurgînd acest curs de auto-cunoaștere. O dată ce sîntem dispuși a învăța (Ps 27:11) vom avea nevoie de înțelepciune. Cuvîntul lui Dumnezeu zice: „Poporul Meu piere din lipsă de cunoștință” (Osea 4:6). Mulți din biserica creștină înțeleg greșit felul de cunoștință despre care se vorbește aici, înlocuind intenția lui Dumnezeu cu propriile interpretări. Acest pasaj vorbește de necredincioșia și infidelitatea poporului lui Dumnezeu care caută amanți, în loc să rămînă credincioși lui Christos și unii altora. Se referă la relațiile cu Dumnezeu și unii cu alții în care a vorbi de rău, a minți, a fura, a desfrîna, a omorî au devenit fapte obișnuite. Din cauza aceasta poporul lui Dumnezeu murea în acel timp și, de asemenea, este motivul pentru care trăim și murim fără speranță azi. Osea vorbește de abandonarea dragostei dintîi și de un comportament rușinos, dar și de o întoarcere la o relație de iubire care salvează viața. Relatarea completă e de găsit în Osea 4. 
 
Cunoașterea obiectivă și statistică ne va servi în cele din urmă, fără îndoială, cînd alegem să aplicăm această cunoaștere la experiența noastră, nu pentru a face paradă de cît știm, ci pentru că va avea un impact puternic asupra vieții noastre. Comparînd ce era înainte, în copilărie, cu ceea ce este acum, vom reuși să înțelegem gîndurile noastre cele mai ascunse, sentimentele, atitudinile și comportamentul din prezent (Ecl 11:10). Doar atunci cînd înțelegem primii ani putem să ne maturizăm așa cum Dumnezeu dorește. Nu este ușor să fii cu adevărat onest – căci te temi de ceilalți. Este mai ușor să acoperi durerea pentru ca nimeni să n-o bănuiască (Gen 3:7). Sperăm că în cursul de recuperare vei găsi ajutor pentru a privi înlăuntrul tău.
 
Următorul pas reclamă ca tu să rezolvi cu seriozitate aceste teme care îți vor aduce pace (Efeseni 4:26). Cuvîntul lui Dumnezeu a arătat aceste principii și, cum nu am aderat întotdeauna la ele, am sabotat repararea hotarelor noastre care ne-ar fi adus siguranță. Și totuși aspirăm să avem relații depline și sănătoase cu cei dragi – ce eșec! Pe măsură ce progresăm în înțelegerea și aplicarea cunoștințelor la noi înșine, pe măsură ce folosim metodele lui Dumnezeu pentru a rezolva conflictele, povara noastră emoțională se va ușura și vom începe să căpătăm speranță pentru viitor. Acest proces este reînnoirea – înnoirea omului dinăuntru (2 Cor. 4:16).
 
Recuperarea nu are loc de pe o zi pe alta. Nu mergem la culcare cu problemele noastre ca să ne trezim fără ele. Încet, dar sigur, Dumnezeu ne dă pace în timp ce îndepărtăm durerea noastră. Nu trebuie să începem un proces ca acesta numai pentru a reface, conformîndu-ne unor cerințe, o relație pierdută sau instabilă, pentru a încerca să vindecăm pe altcineva, cooperînd doar pentru un bine exterior.
 
Începînd acest proces de recuperare/sfințire durerea ta începe să se vindece, relațiile se îmbunătățesc, speranța reînvie și descoperim că ușa care părea închisă este deschisă, chemîndu-ne în prezența lui Dumnezeu.
 
  1. Cînd eram mic, ______ meu/mea mă consola cînd eram necăjit pentru că:
 
  1. Mi-amintesc că, fiind copil, ceream ajutor și nu-l primeam. Scrie despre această experiență:
 
  1. Ce întîmplare din copilărie mi-a transmis ideea că Dumnezeu nu răspunde întotdeauna la strigătele mele după ajutor?
 
  1. Acum tind să împărtășesc / să nu împărtășesc (taie răspunsul greșit) cu alții gîndurile mele autentice, pentru că:
 
  1. Observînd cele patru feluri în care ne exprimăm rănile, ce gînduri, sentimente sau comportamente am adoptat?
 
  1. Din cîte știu, m-am folosit de metode de anesteziere a durerii?
 
  1. Pentru ca Dumnezeu să mă poată ajuta, trebuie să-I permit să schimbe următorul lucru în viața mea:
 
  1. De cine sau de ce mă tem cel mai mult în prezent?
 
  1. Din ce cauză îmi este frică?
 
  1. În ce fel fug sau mă ascund de gîndurile, sentimentele sau întîmplările dureroase?
 

Psalmi 34:4-5. Scrie o scrisoare lui Dumnezeu bazată pe acest text.