mart.
25

LECŢIA 5 — CE-A FOST MAI ESTE

Recuperare
 
În procesul de recuperare, privim trecutul pentru a descoperi adevărul din prezent. Nu putem modifica istoria, șterge amintirile sau să ignorăm rănile care ne-au fost făcute. Dar Dumnezeu, care este omniscient (controlează prezentul, trecutul și viitorul), poate interveni în așa fel în prezent încît durerea din trecut să fie eliminată.
 
  1. Dacă aș avea siguranța că Dumnezeu îmi poate rezolva cererea de a-mi vindeca o durere din trecut, i-aș cere ca:
 
  1. Dacă aș putea șterge o experiență negativă din copilărie, aș alege să:
 
  1. „Cum era înainte este și acum”. În cuvintele mele, asta înseamnă că:
 
  1. Isaia 42:6-8. Există un loc închis în sufletul meu, o cămară plină de durere și răni, pe care niciodată n-o deschid și n-o privesc. Cheia de care am nevoie pentru a deschide această tainiță este:
 
Debite ale copilăriei
 
Adevărul despre copilăria noastră este păstrat în corpul nostru și, deși îl putem ascunde, niciodată nu îl vom putea modifica. Intelectul nostru poate fi amăgit, sentimentele noastre manipulate, percepțiile noastre confuze și corpul nostru înșelat cu medicamente. Dar într-o bună zi trupul nostru își va cere drepturile pentru că este nevinovat ca un copil sănătos la suflet – nu va accepta nici o scuză, nici o concesie și nu va înceta să ne chinuiască pînă nu lăsăm ca adevărul să iasă la suprafață. Ioan 8:32
 
Auto-examen
 
În primul rînd, este important să practici observarea conștientă de sine. Avem nevoie să ne dăm seama că toate sentimentele, gîndurile și acțiunile sînt doar o reflecție a ceea ce sîntem. Cu alte cuvinte, nu sînt totuna cu noi înșine. Sîntem mult mai mult decît suma semtimentelor, gîndurilor și faptelor nostre.
 
În al doilea rînd, avem nevoie să identificăm cine sîntem cu adevărat. Secretul oricărei acțiuni spirituale este identificarea. Obiectivul oricărei tradiții spirituale este ancorarea simțului de identitate în Cel veșnic. Abilitatea de a menține această identitate interioară, în ciuda evenimentelor exterioare, este ceea ce conduce la maturitate spirituală, pace interioară și echilibru.
 
În al treilea rînd, ancorați în identificarea noastră cu Cel veșnic, trebuie să acceptăm fiecare aspect al ființei noastre cu toată compasiunea. În acest fel ajungem să fim o prezență vindecătoare pentru noi înșine și pentru cei din jur. Ființa noastră radiază o profundă înțelegere a naturii interioare și a relației ei cu universul, tocmai ceea ce orice învățătură religioasă ne încurajează să căutăm.
 
Scrie istoria copilăriei timpurii, de la naștere la vîrsta de 8 ani: